Pomii fructiferi plantați toamna prind rădăcini până la primăvară
Pomicultorii au o vorbă: pomul plantat toamna știe, primăvara, că e acasă. Între căderea frunzelor și înghețarea solului, de obicei din a doua jumătate a lui octombrie până la sfârșitul lui noiembrie, rădăcinile continuă să crească, cât timp pământul are peste 5-6 grade. Pomul plantat acum se instalează în liniște, iar primăvara pornește în vegetație cu un avantaj de câteva săptămâni față de cel plantat în aprilie.
Excepția sunt speciile mai sensibile la ger, piersicul, caisul, migdalul, care, în zonele cu ierni aspre, se plantează mai sigur primăvara devreme.
Portaltoiul, mai important decât soiul
Aproape toți pomii fructiferi din pepiniere sunt altoiți. Soiul, care dă fructele, e prins pe un portaltoi, care dă rădăcinile și decide cât de mare va crește pomul. Pentru măr, diferențele sunt uriașe. Un măr pe portaltoi pitic rămâne la 2-3 metri, rodește din al doilea ori al treilea an, dar are rădăcini slabe și are nevoie de tutore toată viața. Unul pe portaltoi de vigoare mijlocie ajunge la 4-5 metri. Mărul crescut pe portaltoi viguros, ca în livezile bunicilor, urcă la 6-8 metri, trăiește zeci de ani, dar rodește abia după 5-7 ani și se culege cu scara.
Pentru o grădină mică, portaltoii de vigoare mică ori mijlocie sunt de preferat. Eticheta pomului ori vânzătorul trebuie să spună clar pe ce portaltoi e altoit.
Polenizarea și soiurile rezistente la boli
Mulți oameni plantează un singur măr ori un singur cireș și se miră, ani la rând, că înflorește bogat și nu face fructe. Majoritatea soiurilor de măr, păr și cireș au nevoie de un alt soi din aceeași specie, care înflorește în același timp, la cel mult câteva zeci de metri, pentru polenizare.
Vișinul, piersicul, caisul și multe soiuri de prun sunt, de obicei, autofertile și rodesc și singure. Un măr sălbatic ori un măr ornamental din vecini poate servi și el drept polenizator. Albinele sunt principalii polenizatori ai livezilor, iar stropirile cu insecticide în timpul înfloririi, chiar și în grădina vecinului, pot reduce drastic recolta.
Pentru o grădină fără multe tratamente, alegerea soiului contează la fel de mult ca îngrijirea. Unele soiuri de măr sunt rezistente genetic la rapăn, cea mai răspândită boală a mărului, care pătează frunzele și fructele. Cercetătorii români din stațiunile pomicole au creat mai multe astfel de soiuri, potrivite pentru grădinile familiale.
Soiurile vechi, locale, din livezile bunicilor, sunt și ele adesea mai rezistente și mai bine adaptate climei, chiar dacă fructele nu arată la fel de perfect ca cele din supermarket.
Groapa largă și pământul separat
Groapa se sapă cu câteva zile ori săptămâni înainte, de 60-80 de centimetri în lățime și în adâncime. Stratul de sus, fertil și închis la culoare, se pune separat de cel de jos, mai sărac. La plantare, pământul fertil ajunge lângă rădăcini.
Compostul bine descompus, amestecat cu pământul, ajută. Gunoiul de grajd proaspăt nu se pune în contact cu rădăcinile, pe care le poate arde, ci doar la suprafață, ca mulci, după plantare.
Rădăcinile înmuiate și tutorul bătut înainte de pom
Pomii cu rădăcini nude, cumpărați fără pământ, se pun cu rădăcinile într-o găleată cu apă pentru 12-24 de ore. Rădăcinile rupte ori zdrobite se taie cu foarfeca, până la țesut sănătos, alb. Bunicii foloseau o metodă care funcționează și azi: rădăcinile se înmuiau, înainte de plantare, într-o mocirlă groasă din pământ argilos, apă și puțină baligă de vacă, care le învelea și le ferea de uscare. Pomii în container se pot planta mai târziu, chiar și iarna, cât timp solul nu e înghețat. Rădăcinile care s-au învârtit în jurul ghiveciului se desfac ușor cu degetele. Tutorul, un par solid de 1,5-2 metri, se bate în groapă înainte de așezarea pomului, nu după, ca să nu rănească rădăcinile. Se pune pe partea dinspre vântul dominant. Pomul se leagă de el în formă de opt, cu o bandă moale, care nu taie coaja.
Punctul de altoire deasupra solului
Locul de altoire, ușor de recunoscut după o umflătură ori o cotitură pe trunchi, trebuie să rămână la 5-10 centimetri deasupra pământului. Îngropat, soiul își face rădăcini proprii, iar efectul portaltoiului se pierde: mărul pitic devine, în câțiva ani, un pom uriaș.
Pământul se adaugă treptat, cu pomul scuturat ușor, ca să intre printre rădăcini, apoi se presează cu piciorul. Urmează o udare abundentă, de 10-20 de litri, chiar dacă plouă. Apa așază pământul și elimină golurile de aer. În jurul pomului se lasă o mică copaie din pământ, care ține apa la udări.
Tăierea de formare și protecția trunchiului
Tăierea de după plantare se face primăvara, înainte de pornirea mugurilor. La măr și la păr, tulpina principală se scurtează la 70-90 de centimetri de la sol, ca pomul să ramifice și să formeze coroana jos.
Iarna, iepurii și căprioarele rod coaja pomilor tineri, mai ales când zăpada acoperă alte surse de hrană. O plasă de sârmă ori o manta de plastic în jurul trunchiului îl protejează. Văruirea trunchiului, făcută toamna târziu, reflectă soarele de iarnă și previne crăparea scoarței după zilele însorite urmate de nopți geroase.
Distanțele și primii ani
Pomii pitici se plantează la 2-3 metri unul de altul, cei de vigoare mijlocie la 4-5 metri, iar cei viguroși la 6-8 metri. O distanță de cel puțin 2 metri față de gardul vecinului evită umbra în curtea lui și multe discuții.
În primii 2-3 ani, pomul are nevoie de udare în verile secetoase, de un cerc de 1 metru în jurul trunchiului fără iarbă, acoperit cu mulci, și de răbdare. Florile din primul an se rup, iar fructele mici, dacă apar, se îndepărtează, ca energia să meargă în rădăcini și în coroană. Răsplata vine din al treilea ori al patrulea an, cu primul coș de fructe culese din propriul pom.
